Dincolo de iluzia controlului: De la efortul de a stăpâni, la curajul de a alege (Gânduri de terapeut)
Săptămâna trecută scriam despre cum „manifestarea” poate deveni o formă subtilă de deresponsabilizare. Astăzi vreau să vorbim despre cealaltă extremă, la fel de epuizantă: iluzia controlului.
Văd adesea în cabinet oameni care au obosit. Oameni epuizați de viața pe care o duc, dar care continuă să o parcurgă în același fel, apăsând pedala până la podea. Sunt acei oameni care cred că dacă analizează suficient, dacă prevăd toate riscurile și dacă „vibrează” corect, viața nu îi va mai putea lovi sau, cel puțin, că vor fi pregătiți pentru impact.
Este, desigur, o strategie de supraviețuire. Însă, din păcate, uneori o considerăm singura formă prin care știm să funcționăm. Dar de ce vrem asta? De ce simțim nevoia să controlăm? Cât de conștienți suntem de ce se află în spatele unor comportamente aliniate controlului? Și cât de realiști sau raționali suntem, de fapt, când ne propunem acest lucru?
Vă sugerez să citiți mai departe. Din perspectiva mea, cunoașterea de sine și a modului de funcționare a minții noastre ne aduce, cu fiecare insight, mai aproape de autenticitatea individuală. Cred că articolul meu de azi are un alt ton, dar vă asigur: sunt tot eu. Cu alte nuanțe. 🙂
Locus of Control: Unde se află cârma vieții tale?
În psihologie, folosim conceptul de Locus of Control (Locul Controlului) pentru a defini modul în care percepem sursa succeselor sau eșecurilor noastre. Persoanele cu un locus extern cred că viața lor este dictată de soartă, noroc sau deciziile altora. La cealaltă extremă, cei cu un locus intern sunt convinși că tot ce li se întâmplă este rezultatul direct al eforturilor proprii.
Deși un locus de control intern este adesea asociat cu succesul, el devine o capcană atunci când este dus la extrem. Apare atunci „iluzia controlului” – credința nerealistă că putem dicta cursul unor evenimente care, obiectiv, nu depind de noi. Când încercăm să controlăm haosul lumii exterioare pentru a ne calma haosul interior, nu facem decât să ne auto-sabotăm, alimentând o anxietate care nu se oprește niciodată.
Testul realității: Cât de raționali suntem când vrem controlul?
Aici intervine marea întrebare: cât de realiști suntem atunci când ne propunem să controlăm variabila „viitor”? Raționalitatea ne spune că resursele noastre — timp, energie, atenție — sunt finite. Cu toate acestea, când suntem în modul „control”, ne comportăm de parcă am fi atotputernici. Ne pierdem realismul atunci când ignorăm faptul că lumea este un sistem complex de interdependențe, unde acțiunile noastre sunt doar o mică parte din ecuație. Să fii rațional înseamnă să accepți limita: să discerni între ce poți influența prin efort direct și ce trebuie pur și simplu să lași să se desfășoare. Fără acest filtru al realismului, controlul încetează să mai fie o unealtă și devine o obsesie care ne izolează de fluxul real al vieții.
Controlul ca mecanism de apărare: De ce facem curat în dulap, dar nu și în gânduri?
Din perspectiva CBT (Terapia Cognitiv-Comportamentală), controlul excesiv este, de cele mai multe ori, un răspuns la o anxietate veche. Cu toții ducem un bagaj emoțional, iar experiențele dificile au creat mecanisme de adaptare pe măsură. Credem că dacă controlăm exteriorul — dacă partenerul nu se supără, dacă jobul este executat impecabil, dacă imaginea noastră publică este fără cusur — suntem în siguranță. Realitatea fiecăruia ne arată însă că nu suntem.
Controlul este o iluzie care ne oferă o siguranță fragilă. Ne consumă toată energia încercând să menținem o ordine care, în realitate, nu depinde doar de noi. De fapt, controlul real se aplică doar în ceea ce privește mintea noastră: felul în care luăm decizii, modul în care alegem să reacționăm, să manipulăm sau nu, să iubim sau nu, să rămânem fideli sau nu.
În ceea ce privește alegerile noastre, da, avem control. Din păcate, acolo nu îl folosim. Și facem asta dintr-un motiv foarte simplu: este mai ușor și mai puțin consumator emoțional să controlăm ceva în exterior decât în mintea noastră. Putem face curățenie în dulap, iar la vederea lucrurilor aliniate creierul nostru se relaxează instantaneu. Însă, dacă ne-am apuca să facem curățenie în minte, unde zac mii de gânduri noi și vechi, treaba devine foarte complicată. Așa că renunțăm, găsind un alt dulap de ordonat, cu speranța că ordinea din rafturi va deveni, cumva, ordinea din cap.
Alternativa: Alegerea asumată și libertatea interdependentă
Îmi place mult ideea de libertate; este una dintre valorile mele de bază. Poate de aceea am căutat mereu nuanțe, modelându-mi în timp sensul pe care i l-am dat. Recent am citit cartea lui Timothy Snyder, „Despre libertate” ( pe care o recomand cu entuziasm), iar ideea centrală m-a urmărit: libertatea nu este doar absența răului, ci puterea de a decide și de a crea valori. Ea nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să înțelegi că deciziile tale se nasc într-un cadru care depinde și de alții.
Controlul se bazează pe frică: de a nu pierde, de schimbare, de necunoscut. Alegerea se bazează pe libertate. Iar alegerea depinde mereu și de ceilalți — cei care susțin cadrul pentru tine, cei care îți sunt resurse sau cei care ți-au fost lecții.
Când încerci să controlezi, ești încordat. Când alegi, ești prezent. Libertatea asumată ne aduce acea umilință necesară care ne ajută să nu ne mai credem atotștiutori, ci să vedem interdependența și schimbul dintre noi și lume. Alegerea înseamnă să accepți că nu poți dicta rezultatul final (ceilalți au un cuvânt de spus), dar poți decide cu ce atitudine și cu ce resurse intri în joc.
În spatele cortinei
Simt de ceva timp nevoia să vorbesc mai aplicat despre cum putem trece de la acest control care ne sufocă la o prezență care ne eliberează. Despre cum putem să ne cunoaștem „butoanele” interne astfel încât să nu mai reacționăm pe pilot automat, ci să alegem conștient direcția și să facem ceva concret.
Lucrez la un proiect care să ne scoată din teorie și să ne ducă direct în experiența propriei puteri. Încă nu este momentul pentru toate detaliile, dar pregătesc un spațiu unde vom învăța să dăm jos armurile controlului pentru a regăsi, în sfârșit, bucuria alegerii.
Dacă mâine ai renunța la efortul de a controla ceea ce simt ceilalți despre tine, ce ai alege să faci doar pentru tine? Există un comportament, unul singur, pe care te-ai putea gândi să îl modifici? Cum ai face asta? Ce ai putea face doar un pic diferit?
Acceptarea incertitudinii — faptul că nu putem ști totul și nu putem fixa totul — este, paradoxal, singura cale spre o liniște reală. Doar atunci când încetăm să mai luptăm cu necunoscutul, avem suficientă energie să ne ocupăm de singurul lucru care ne aparține cu adevărat: viața noastră.
Cu prietenie,
Suzana
