
Iluzia că suntem împreună și realitatea faptului că suntem singuri (Gânduri de Terapeut)
Notificări pline, inimi goale: Paradoxul singurătății digitale Se întâmplă de ceva vreme să mă întâlnesc cu regularitate cu un paradox: deși există un activism social în lumea virtuală, loc în care sunt mulți prieteni, multe notificări, mulți stimuli care aparent sugerează conectare, aud de la oameni, în cabinet, despre însingurarea lor, despre lipsa de apartenență, […]

„Nothing Else Matters” (Gânduri de Terapeut)
În timpul săptămânii, spațiul cabinetului este unul de liniște, un spațiu al nuanțelor, al reglării emoționale unde ascult cu atenție pauzele dintre cuvinte și unde liniștea este, de multe ori, cel mai bun instrument terapeutic. După fiecare zi la cabinet am nevoie și de liniștea mea unde să pot integra lucruri auzite de voi, care […]

Tadjikistan – în țara cuvintelor nespuse – Călătoriile Mele
M-am gândit mult cum să îmi așez în cuvinte gândurile, impresiile și trăirile pe care trecerea din Uzbekistan în Tadjikistan mi le-a năvălit în minte. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt, acesta ar fi neașteptat. Poate și pentru că starea mea de contemplație a orașelor de pe Drumul Mătăsii mi-aș fi dorit-o păstrată […]

Orientul dintre Cărți și Realitate: Uzbekistan prin ochii mei – Călătoriile Mele
Un om drag mie îmi spune deseori, când vede cum mi se luminează fața la gândul că voi merge în Orient: „Islamul acela pe care îl tot cauți ca și cultură, cunoaștere și politețe nu există decât în cărțile tale.” O spune cu protecție, ca să nu-mi vadă dezamăgirea în fața realității brute. Dar cu […]

Prin lume, spre mine – Călătoriile Mele
Când voi citiți articolul acesta, eu sunt în Tașkent, capitala Uzbekistanului. Wow! Nu-i așa? Am scris pentru azi, zilele trecute, entuziasmată de această călătorie mult așteptată. Nu știu dacă v-am mai spus, sau dacă ați înțeles printre rânduri din articolele anterioare, daaaar mie îmi place să citesc și să călătoresc. Adică îmi place să călătoresc […]

Divorțul: Când viitorul se șterge și povestea trebuie rescrisă (Despre Relații)
Moartea lui „noi”, supraviețuirea lui „eu ” Nu a fost cea mai ușoară săptămână, aceasta! Atunci când oamenii sunt deconectați și se produce o ruptură în relațiile lor, aproape că se aude sunetul acelei rupturi. Divorțul poate fi resimțit ca o astfel de ruptură, ca o ștergere a viitorului pe care ți l-ai imaginat și […]

Paștele – între tradiție și experiență personală de creștere
Duminică este Paștele. Pentru mulți, e o sărbătoare a ritualului și a tradiției, a învierii și a unui nou început. Pentru mine, semnificația acestei perioade a căpătat un cu totul alt sens acum doi ani, în inima junglei din Sri Lanka. Nu a fost despre o înviere mistică, ci despre o formă foarte concretă și […]

Anxietatea: Accesoriul obligatoriu al omului modern? (Gânduri de terapeut)
O propoziție scurtă, pe care o aud la aproape fiecare întâlnire pe care o am la cabinet, în discuțiile amicale sau în cele mai profunde cu oameni dragi, este: „Sunt anxios”. Cred că, dacă închid ochii și ascult zgomotul de fundal, ceea ce aud este un zumzet constant de îngrijorare. Pare că anxietatea a devenit […]

Dreptatea sau Relația? (Despre Relații)
Să fim sinceri cu noi: e o plăcere aproape fizică să ai dreptate (și să nu uităm că, dincolo de multele abordări din psihologie, principiul plăcerii este unul dominant :). Este doza aceea de adrenalină care apare după ce am dus o luptă, de preferat de idei, am avut un schimb de păreri, după ce […]

Ce se ascunde în spatele nevoii de a judeca? (Gânduri de terapeut)
Săptămâna trecută, m-am aflat în fața unui public pe care, recunosc, l-am etichetat drept „pretențios” înainte chiar de a începe să mă gândesc la prezentarea pe care am fost invitată să o susțin în fața lor. Deși îmi place să cred despre mine că pun rar etichete și că privesc dincolo de aparențe, de data […]
