Tipologii de personalități toxice – Codependentul

Care este diferența dintre o relație codependentă și una interdependentă?

 

Codependența presupune pierdea imaginii de sine, neglijarea propriilor nevoi, principii și dorințe pentru a-l mulțumi pe partener. În schimb, într-o relație interdependentă, matură și sănătoasă, ambii membri ai cuplului sunt egali, se manifestă deopotrivă, au imagini de sine clare, sunt atenți la nevoile partenerului și există limite definite pentru ca fiecare din membrii cuplului să fie el însuși.

 

Descoperă principalele caracterisitici ale unei relații din codependente și află cum acest tip de comportamente pot fi prevenite sau depășite!

 

 

 Relația codependentă

Codependența poate fi definită drept pierderea sinelui prin grija excesivă față de partener, făcând mai mult pentru celălalt membru al cuplului decât pentru sine. Într-o dinamică de codependență, poți simți că îți pierzi identitatea. Nu te vei simți bine decât dacă reușești să faci ceea ce crezi că trebuie să faci pentru partenerul tău, pentru a-l mulțumi.

Codependența își are rădăcinile în copilărie, în cazul celor care au crescut într-o dinamică de control. Atunci ia naștere dorința de a-i mulțumi pe părinți, aceasta transmițându-ne mai departe în dinamica relațiilor din viața adultă.

 

Caracteristicile relației codependente:

  • Cel puțin unul dintre parteneri este lipsit de o imagine de sine clară, lăsându-se definit de către partenerul său.
  • În cazul în care apar certuri sau probleme în cuplu, codependentul va face tot posibilul ca relația să nu se destrame, chiar dacă acest lucru va implica numeroase compromisuri.
  • Codependentul nu va spune nu, din teama de respingere sau de abandon.

 

 

Caracteristicile codependentului:

  • stimă de sine scăzută;
  • toleranță înaltă față de abuz;
  • își pune pe locul doi nevoile personale, primând cele ale partenerului;
  • se simte responsabil mereu pentru fericirea partenerului său;
  • nu își definește limitele, ci le permite altora să facă acest lucru; își compromite valorile și principiile pentru a-l mulțumi pe partener;
  • își ignoră vocea interioară.

Într-o relație de codependență, codependentul va lăsa mereu de la sine, în beneficiul partenerului său, pierzându-și treptat puterea personală de manifestare și devenind o simplă oglindire a ceea ce vrea, la ceea ce se așteaptă partenerul de la sine să fie.

 

Cum pot fi depășite aceste rapoarte?

  1. Vindecă-ți rănile din copilărie

Rana abandonului poate da naștere la un comportament de codependență. Prin lucrul cu sinele și vindecarea acestei răni, ce își are, în majoritatea cazurilor, originea în copilărie, vei putea avea o imagine mai clară asupra sinelui, descoperindu-ți intențiile și regăsindu-ți puterea personală.

  1. Setează-ți limite clare

Pentru a te impune într-o astfel de relație este necesar să te detașezi puțin din mediul codependent în care ai început să te complaci și să te întrebi ce îți dorești tu cu adevărat, cum ai vrea ca lucrurile să se desfășoare, setând limite la aceste niveluri pentru a nu te pierde pe tine.

  1. Identifică-ți propriile nevoi

Dacă te afii într-o astfel de relație de mult timp, este posibil să te fi oprit să te mai gândești la propriile nevoi și dorințe. Poți să te folosești de un jurnal pentru a-ți nota lucrurile care îți plac, dorințele tale profunde, angajându-te, ulterior, în activități care te vor ajuta să-ți atingi aceste obiective.

  1. Exercită o dragoste sănătoasă

Primul pas este să vezi și să înveți ce ar presupune o relație sănătoasă, identificând toate comportamentele și elementele care sunt negative în relația codependentă și lucrând la îmbunătățirea lor.

 

O relație codependentă poate fi salvată și transformată într-una sănătoasă prin comunicarea deschisă cu partenerul impunerea de limite și, uneori, cu ajutor extern (terapie), transformându-se într-o relație interdependentă, matură și sănătoasă, în care ambii membri ai relației au o imagine de sine clară, puternică, percepându-se ca persoane complete.

 

 

Ți-ai pus vreodată propriile nevoi pe locul doi pentru partenerul tău?

 

 

Psiholog 𝓢𝓾𝔃𝓪𝓷𝓪 𝓟𝓪𝓿𝓵𝓸𝓿